Curs intensiv de teatru pentru copii (5-9 ani)

Image

Curs de vara pentru copii 

Lumea teatrului este in noi. In oricine exista mai multe personaje care isi doresc din cand in cand sa iasa la suprafata. Avem dorinte, avem neimpliniri, avem idealuri carora ne e frica sa le dam glas, sau pur si simplu ne dorim sa fim pe o scena. Indiferent daca copilul dumneavoastra vrea sa devina sportiv de performanta, manager de top, doctor, actor sau muzician, va avea un avantaj considerabil in fata celorlalti prin insusirea si folosirea tehnicilor specifice teatrului in comunicarea si relationarea cu ceilalti copii, dar si cu adultii, fie ei educatori, straini sau membri ai familei cu care interactioneaza in viata de zi cu zi!

Pornind de la binecunoscuta fraza „Lumea intreaga e o scena, iar noi toti suntem actorii ei”, vom transforma lectiile de teatru in scene placute din viata copiilor, folosind tehnici actoricesti in deprinderi de zi cu zi. Vom face impreuna ca acest hobby sa nu-i plictiseasca niciodata si sa ii transforme pe copiii dumneavoastra din simpli spectatori intr-unii elevati, cu un simt estetic dezvoltat… Pe scurt, programul ajuta la definitivarea componentelor esentiale ale personalitatii copilului: comportament, atitudine, atentie, limbaj verbal si non verbal, componente care conduc la succesul in viata, indiferent de domeniul ales si talentele native.

La sfarsitul primului modul, copilul va reusi:

  • sa isi expuna punctul de vedere in fata altora
  • sa reproduca un text folosind dictia, intonatia si mimica corecta
  • sa isi poata controla corpul, emotiile, starile, dorintele etc
  • sa isi dezvolte spiritul de observatie
  • sa invete sa se concentreze, sa memoreze
  • sa reactioneze in mod spontan verbal si non verbal la stimuli verbali si non verbali
  • sa se integreze intr-un grup, in societate, sa inteleaga ce inseamna munca in echipa
  • sa realizeze un repertoriu individual de poezii, scenete si fabule

Desfasurarea unui curs

Prima parte a cursului poate fi numita „Amintiri din copilarie” cu scene mim de improvizatie pe diferite teme amuzante, propuse chiar de „actori” ( pentru a se distra mai bine…)
Ex: unul dintre copii pune rufe la uscat, vine sotia si nu-i place unde si cum sunt puse, le schimba, vin apoi copiii lor, apoi vecina, preotul etc.

Partea a doua este compusa din jocuri de energie (Zip-Zap-Boing, Increderea, Oglinda, Masinaria etc ).

A treia parte este compusa din exercitii pe teme inspirate din viata animalelor, care se va numi „Gradina Zoologica” si va implica imaginatia tuturor participantilor. Ei vor putea imita animalele favorite puse in situatii care vor da nastere unui mic spectacol, explicandu-le secretul conceptiei punerii in scena si necesitatea comunicarii scenice.

In ultima parte a fiecarui curs – dupa ce am facut incalzirea cum se cuvine – vom lucra pe text si vom incerca sa punem in scena o mini-piesa de teatru. La fiecare curs vom mai adauga o scena, un pasaj, un fragment pana totul prinde contur pentru reprezentatia finala.
Cursul de teatru se tine in limba romana.

Detalii organizatorice

  • Durata unui modul: 10 sedinte
  • Durata unei sedinte: 90 minute
  • Pret/modul: 280 lei
  • Varsta participantilor: 5 – 9 ani
  • Perioada: 7-18 iulie (in functie de solicitari, cursul se poate repeta si in alte perioade)
  • Numar participanti: 5-10 copii

 

About Pro Erudio

"Pro Erudio" School of English organizează cursuri de limbă engleză pentru copii de toate varstele si nivelurile de cunostinte, precum si cursuri de pregatire pentru examenele nationale (admitere clasa a V-a si a IX-a, Bacalaureat) si internationale (examene Cambridge, IELTS, TOEFL). Vă propunem cursuri antrenante de limba engleză în grupe formate din maxim 6 participanți pentru a eficientiza procesul de învățare. Cu sprijinul partenerilor nostri European Examinations Centre suntem centru de examinare pentru examenele Cambridge, iar prin parteneriatul cu Study Abroad Advising Centre sprijinim tinerii care doresc sa-si continue studiile in strainatate. Începând de anul acesta, vă oferim o gamă larga de cursuri in timpul saptamanii si chiar in weekend: cursuri de limba germana, cursuri de limba spaniola, cursuri de limba franceza, cursuri de dezvoltare personală prin teatru, cursuri de initiere in jocul de sah, ateliere de creatie etc. Pentru oferta completa de cursuri, va invitam sa vizitați site-ul nostru www.proerudio.ro.
This entry was posted in Courses, Educatie and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s